Erasmus+

Erasmus+

joi, 11 februarie 2016

Reuniune transnationala de invatare/ predare/ formare - Istanbul, Turcia, 22-28.11.2015


Proiect finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Erasmus+ 2014-2020

EMPLOYABILITY – A CHALLENGE FOR YOUTH – DREAMS AND REALITY –proiect de parteneriat strategic, KA2, 2014-2016

REUNIUNE TRANSNAŢIONALĂ DE ÎNVĂŢARE, PREDARE ŞI FORMARE ÎN ISTANBUL – TURCIA, 22-28.11.2015

 

În cadrul proiectului de parteneriat strategic Erasmus Plus –„ Employability – A challenge for youth- Dreams and Reality”, a avut loc la Istanbul reuniunea de predare/învăţare/formare la care au participat reprezentanţi ai elevilor şi profesorilor din 5 ţări: Italia, Spania, Grecia, România şi Turcia. Reprezentanţii Franţei şi Marii Britanii nu au participat la reuniune ca urmare a deciziei guvernului francez şi, respectiv a managerului şcolii din UK,  ca elevii să nu părăsească ţara în urma atentatelor care au avut loc la Paris în noiembrie 2015.

După primirea elevilor în familii, luni 23.11.2015, ne-am întâlnit cu toţii la şcoală unde ne-am bucurat de o primire călduroasă din partea elevilor şi a profesorilor, a conducerii şcolii. Un grup de elevi ne-au prezentat dansuri populare turceşti, îmbrăcaţi în costume tradiţionale. Am văzut colţul proiectului Erasmus+, deosebit de bine realizat cu fotografii, articole de presă şi sigla proiectului.
La această întâlnire se va alege şi logo-ul proiectului prin votarea celui  mai bun din toate propunerile ţărilor participante. A urmat apoi primirea de către directorul şcolii şi vizitarea sălilor de clasă, a laboratoarelor, cabinetelor şi a celorlalte spaţii din şcoală. După amiaza, o delegaţie formată dintr-un profesor şi doi elevi din fiecare ţară a mers la Primăria Bayhem unde au fost primiţi cu o căldură şi interes deosebit de către primar.
În a doua zi de şedere în Istanbul, toţi elevii şi profesorii participanţi la reuniune au vizitat fabrica de ciocolată Ulker, iar după amiaza a urmat prezentarea propunerilor de logo al proiectului, de către fiecare ţară participantă direct la reunuine şi prin ppt. pentru ţările care nu au participat la reuniune. A urmat votarea celui mai bun logo şi a fost ales cel al Turciei ca fiind cel mai bine realizat de către elevi. 
Miercuri, 25.11.2015 a avut loc prezentarea pieselor de teatru propuse de către fiecare delegaţie. Scenariile şi temele pieselor au fost cunoscute dinainte, prin intermediul platformei etwinning a proiectului https://twinspace.etwinning.net/751/pages/page/59500 unde elevii s-au întâlnit, şi-au împărţit rolurile şi au pus la punct detaliile fiecărei piese de teatru. Reprezentanţii grupurilor mixte formate on line, pe platformă şi-au prezentat rolul din piesa lor de teatru, scenariile având ca subiecte legate de muncă, prezentarea la un interviu pentru ocuparea unui loc de muncă sau aspecte ale discriminării în cazul unei angajări. Piesele de teatru s-au bucurat de un real success, elevii au lucrat împreună, au colaborat şi au adus îmbunătăţiri fiecărui scenariu. În după amiaza aceleiaşi zile am vizitat muzeul Panorama din Istanbul, muzeu de istorie cu o realizare 3D a diferitelor momente din istoria Turciei din care elevii au învăţat aspecte importante din istoria poporului turc.
Joi, 26.11.2015, am vizitat Topkapi Palace, Sultan Ahmet Mosque şi Hagia Sophia. De asemeni şi Basilica Cistern, iar la sfârşitul zilei elevii au fost preluaţi de gazdele lor. 
Vineri am vizitat partea asiatică a Istanbulului. Am mers cu vaporaşul la Maiden’s Tower şi am vizitat Camelica Hill, iar după amiaza am vizitat muzeul Harbiye Military Museum, unde am participat la un spectacol, Mrhter Show cu prezentarea unor momente din istoria Turciei.
Sâmbătă 28.11.2015 a avut loc finalul reuniunii din Istanbul şi plecarea delegaţilor.
Ne-am bucurat în Turcia de o primire şi de gazde deosebit de ospitaliere, unde, pe lângă activităţile din proiect am luat contact şi cu tradiţiile şi obiceiurile turceşti.
















 
Coordonator proiect,
Prof. Valentina Decu

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu